cicatrici

"El loveşte, dar tot mai e loc de cicatrici în inima mea…
Nu ştiu ce sa mai spun acum, am devenit imuna la loviturile lui.. Nu mai simt nimic, am îngheţat, sau poate că doar am amorţit de la atâta durere.
Noi nu ştim să iubim, tu nu mă iubeşti pe mine şi nici eu pe tine, dar ţie-ţi place să spui că iubeşti pentru că asta te face mai uman, sau cel puţin aşa te minţi tu. Spui “Te iubesc” şi creşti singur în ochii tăi, ţi se pare că eşti mai bun, că eşti capabil să nutreşti sentimente nobile, probabil îţi spui cu mândrie că sufletul tău e un pământ fertil pe care Divinitatea sădeşte seminţe. Dar vezi tu, noi nu ştim să iubim. Cu toată iubirea ta eu ştiu că mâine o să pleci şi o să uiţi de mine sau poate că o să plec eu şi n-o să mai întorc niciodată; pentru că unele iubiri durează cât un orgasm ieftin, altele cât o ploaie de vară, iar cele mai fericite cât un anotimp… dar în cele din urmă toate se duc ca şi cum n-ar fi fost niciodată. 

Iubirea înseamnă slăbiciune, iubirea e totuna cu detaşarea de sine, când iubeşti eşti ca un fulg la cheremul vântului, purtat de adierea sa oriunde vrea el pe lumea asta. La fel de lipsit de voinţă sunt şi eu, m-am transformat într-o păpuşă în mâinile lui, iar el în copilul care nu constientieaza că uneori iubirea doare. Acum e copilul care nu ştie despre cuvinte ca ele sunt arme, aşa că le aruncă cu precizie în mine şi jubilează de fericire când vede că tăişul lor s-a înfipt adânc în carnea mea. Mi-a nimerit inima când mi-a spus "pe el il iubesti mai mult ca pe mine, proasto ce esti, esti o mare fraiera, nu iti pasa de mine " .  

Si uneori imi pare rau ca asta las sa se inteleaga, dar sunt responsabila doar de ceea ce spun nu si de ceea ce se interpreteaza .. Si daca el crede asta, inseamna ca tot timpul petrecut langa mine a fost exact ca unui trecator care are grija drumului pe care merge nu si a persoanelor din jurul sau .. Daca el crede asta, nu ma cunoaste deloc si nu se mai merita tot efortul de a mai lupta cu frica de singuratate .. 

Mi-a smuls inima din piept de atâtea ori pentru ca tot el să o coasă înapoi cu lacrimi in ochi, si am uitat ..si am trecut peste.

despre tine , la trecut

Nu stiu ce sa mai scriu despre tine, m-ai uimit complet .. si nu intr-un mod placut ..
Ai devenit exact contrariul asteptarilor mele .. rece, indiferent, figurant si ai acel aer de suprematie, nu te prinde genul asta.
Obisnuiai sa fii fratele ce imi reda starea de bine, prietenul care ma asculta oricand aveam nevoie, dascalul ce ma ajuta sa iau decizii atuci cand eram nehotarata , amantul din umbra cand ma facea bine cand relatia ma apasa ... Viata mea era mai buna cu tine. Ma intregeai cumva ..
Si acum ? Ai devenit un strain .. De ce am lasat sa se intample asta ? Nu am avut nici o putere asupra deciziilor tale, si tu probabil vei spune ca nu mai vorbim pentru ca e vina mea .. dar nu e asa.
Dar m-am obisnuit cu absenta ta. Desi inca am un gol in mine care imi ridica semne de intrebare ori de cate ori ma uit la vreo poza de a ta, te vad pe strada sau aud de tine ..
Imi pare rau ca s-a ajuns aici, si de ce imi pare cel mai rau e ca nu am nici macar o explicatie la asta ..
Imi lipsesti , mult. Tare mi-as dori sa stiu daca prin gandurile tale ravasite ma mai regasesc si eu uneori ..